E grav…

E grav atunci când uiţi de joc şi totul devine o competiţie. Dar pentru ce, şi până la urmă, de ce? Căci se uită atât învingătorii, cât şi învinşii, şi îţi dai seama că ai jucat şi te-ai chinuit degeaba. Joacă de dragul de a juca, fiindcă e frumos şi îţi arată adevăratul caracter, fiindcă te înalţă. Nu juca pentru gloria unei tinichele, căci lumea va uita că ai câştigat-o,în schimb, joacă pentru gloria clipei, căci fiecare clipă este minunată, aşa că sărbătoreşte-o.

E grav când pleci de undeva, te pierzi pe traseu, uiţi unde ar fi trebuit să ajungi, nu mai găseşti cale de întoarcere, şi nici nu mai doreşti să ajungi acolo. Te-ai speriat, şi îţi e frică. Află ceva: greutăţile sunt fireşti, aşa că întâmpină-le cu bucurie. Eşti sus, şi ai frică de înălţime, dar gândeşte-te cât de mulţi oameni au fost acolo înaintea ta. Nu eşti şi nu vei fi singurul care a ajuns în vârf. Dacâ într-adevăr ai prieteni adevăraţi şi tocmai în aceste momente vei avea nevoie de ei, te vor susţine.

Poate nu îţi doreai să ajungi unde eşti, dar cu toate astea, ai ajuns acolo. Coboară mai jos, unde crezi că îţi e mai bine şi unde eşti convins că ţi se potriveşte. Nu te obligă nimeni să stai undeva, dacă statul în acel loc nu îţi face plăcere.

E grav când îi asculţi mult prea mult pe ceilalţi şi mult prea puţin pe tine însuţi;când îţi pasă mult prea mult de părerea lor decât de sentimentele tale şi încetezi să îţi asculţi inima. E grav când încet-încet, treptat, dispar şi mor visele tale cele mai adânci. Le îngropăm undeva adânc în noi şi le spunem adio din cauza complezenţei, fricilor, obiceiurilor, prietenilor, familiei. Ne lăsăm doborâţi şi cădem.

Cădem în cel mai josnic, patetic hal, din care nu ne mai întoarcem şi din care nu mai ştim cum să ne întoarcem. Am înghiţiti cheia cu totul, dar pe moment nu ştim că mai există o copie.E tot în noi, şi apare în cel mai oportun moment, când suntem convinşi că am ajuns la fund, la margine.

E grav când ai uitat de tine, de nevoile tale, şi tot ce faci zilnic e să le faci celorlalţi pe plac. Nu există decât „EI” şi „EU” a dispărut cu desăvârşire.

E grav când se întâmplă cele zise mai sus, dar poate cel mai grav lucru e să nu le conştientizăm şi să le lăsăm aşa, să ne copleşească şi să ne transforme în omul ce îl uram, care nu vroiam să devenim şi să ajungem să iubim noul om. Nu iubi ce ai devenit, dacă tu nu îţi doreai asta, SCHIMBĂ-TE! Eşti PUTERNIC, mai puternic decât ştiai tu.Nu te cunosc, dar pot zice ceva despre tine: „Ai în tine o forţă nebănuită, ce este latentă! Scoate-o la iveală!”
Sursa imaginii Aici

Lipsurile României

Mâine voi pleca la Bistriţa, la un curs de scriere de proiecte în context Tineret în Acţiune. Prima mea vizită acolo, şi sunt foarte curios şi nerăbdător să îl vizitez, să cunosc toţi acei oameni noi. De curiozitate, am căutat diverse site-uri ce au legătură cu Bistriţa şi am dat peste bistrita24, un site ce are şi o pagină de interviuri cu diverse personalităţi din judeţ, printre care şi Alin Uşeriu, un ambasador al voluntariatului. Interviul îl găsiţi aici. Super om şi super caracter! Felicitări pentru tot ce a făcut şi face prin asociaţia lui!

Toată chestia aia cu trimisul de ajutoare de la germani mi-a adus aminte de copilăria mea, când şi la mine în oraş ajungeau astfel de ajutoare, cu siguranţă nu de la ioaniţi,ci de la acelaşi popor( erau parcă de la Crucea Roşie). Acest interviu m-a făcut să mă gândesc că noi ca şi naţie avem multe imperfecţiuni, carenţe, multe lucruri de schimbat şi, astfel, vin unii de peste hotare şi ne ajută. Ne aruncă şi ei un ciolan, de parcă am fi ceva câine vagabond. Poate chiar uneori suntem asemeni maidanezilor din Bucureşti. Mai vine ba un german cu nişte ajutoare în natură, ba vin alţi voluntari străini să ne construiască nouă diverse, ori să ne cureţe ceva. Şi ciudat, dar noi stăm şi ne uităm la ei indiferenţi.

Azi, încă o zi de cumpărături la Unicarm. Cumpăr o pastă de dinţi Colgate, un pachet de şerveţele umede, o apă Carpatica şi napolitane  la 200 de grame. Calculez produsele să fiu sigur că mă încadrez, şi mi-a ieşit undeva la 7,88 Ron, aproape la fix cât aveam eu. Apropo, să nu uităm că jos, la preţul pastei era trecut 2,99 Ron. Ajung la casă, şi îmi zice că mă costă 8,88 Ron, ceea ce e ciudat la o adică având în vedere detaliul mai sus menţionat.

Îi zic casieriţei că poate a bătut greşit la pastă, şi până la urmă, mă trimite să mă duc la raion, să văd. Vine cumva o femeie responsabilă de la acel raion, şi după ce merge la ceva persoană din conducere, mă lămureşte că s-a modificat preţul cu 1 leu. Bine, bine, dar dacă s-a modificat, de ce nu ai modificat şi tu acolo la raion? Nici o explicaţie, nici o scuză din partea nimănui, nimic.

Poate ne lipseşte şi profesionalismul şi corectitudinea. Ne lipsesc multe. Probleme mari şi cu educaţia, şi în mod specific cu clasa pregătitoare de la şcoli. Au desfinţat-o de la grădiniţe şi cămine pentru a o băga la şcoli, şi în caz că nu va merge, o introduc din nou. Copii de câţiva ani încoace au tot fost şi sunt nişte amărâţi de cobai. Pe de o parte, sunt bucuros şi fericit că eu nu am prins atâtea schimbări atunci când eram în generală, gimnaziu sau liceu. Singura schimbare mai importantă şi mare a fost că s-a modificat regimul de 9 clase obligatorii la 10 clase. Şi caută manuale la foşti elevi, sau umblă după manuale la elevii din clasele mai mari.

Prindeam în schimb greve cam multe. Tot la 2 ani, sau 1 an şi jumătate, profesorii se găseau să facă încă o grevă şi să ne dea câte o mini-vacanţă de o zi sau două în timpul săptămânii. Dar erau pseudo, căci mergeam la şcoală, nu se făceau nici ore, dar nici absenţe nu se puneau, şi într-un fel, era un soi de început sau sfărşit de an şcolar fără a fi nici una dintre aceste perioade.

Nepotul meu a început luni şcoala, unde am fost şi eu 8 ani de zile, la Liceul Teoretic Ana Ipătescu. Momentan, după o primă zi de şcoală, o zi cu jocuri şi poveşti despre vacanţa de vară şi o altă zi cu sport, nu găseşte defecte, poate decât faptul că la ei în clasă erau 3 rromi, în altele nici unul şi părinţii se certau pentru aceste motive. Un argument foarte valid al unui părinte era că va lipsi concurenţa şi că ei( adică rromii) nu vor face faţă. El e mic, şi vorba cântecului, nu ştie nimic. Nu înţelege mare lucru în legătură cu ce se întâmplă în jurul său, dar îşi dă şi el seama că lumea lui s-a schimbat.

Are o altă oră de trezit, trebuie să  mănânce, să se spele pe dinţi, să se îmbrace şi să plece spre şcoală pentru ca în 5 minute să fie la 7:50 în clasă. E o lume dură, ce nu te lasă să te pregăteşti de luptă, ci îţi pregăteşti armele pe măsură ce vine inamicul faţă în faţă. Conştientizezi defectele, greşelile şi le faci faţă.

Sunt curios, voi ce lipsuri consideraţi că are România? La ce stăm noi mai prost,dar ne putem îmbunătăţi? Şi tot o altă curiozitate, dar de ordin mai egoist, ce carenţe ai tu, cititorule? Ce nevoi ai? Răspunsul la aceaste ultime două întrebări te rog să mi le trimiţi pe mail la adresa ancamihaiflorin@yahoo.com  şi dacă voi putea, te voi ajuta şi îţi voi răspunde în cel mai scurt timp. Aştept comentariile tale mai jos.

Ponturi şi trucuri cu privire la cărţi

Lumea cărţilor e una complexă, atât din interior, cât şi din exterior. E o lume măcinată de probleme, de griji, de întrebări existenţiale: Dacă va fi sau nu murdărită? Dacă va fi dusă la timp? Dacă se vor lua ceva cărţi noi atunci când se vor aduce precedentele? Cu siguranţă fiecare carte doreşte în sinea ei să fie citită şi cunoştintele din ea să ajunga la cât mai mulţi oameni cu putinţă.M-am gândit la acest articol de ceva timp, şi chiar dacă unele sfaturi ţi s-au mai zis, nu strică deloc un reminder. Lista e aleatorie, şi nu lua ad litteram, ca pe ceva ce „trebuie” făcut. Sunt doar lucruri ce cred eu de cuvinţă că sunt bine să fie făcute.

1. Pentru mine, şi nu doar,o carte e asemeni unui lucru sfânt, iar daca o împrumut de la o bibliotecă, sau de la un prieten, am foarte mare grijă de ea, poate şi fiindcă doresc ca ceilalţi să se poarte la fel cu cărţile mele. Aşa că şi tu, dacă împrumuţi de la bibliotecă sau de la cineva o carte, sau chiar mai multe, ai grijă unde o pui( să nu fie lângă legume, apă, cafea, suc, foc, sau orice ar putea-o deteriora), nu sublinia, nu o îndoi pentru a ţine minte unde ai rămas. Există semne de carte expres făcute pentru aşa ceva, ori poţi pune diferite hârtii, cărţi de vizită.Mai demult făceam şi eu aşa ceva, dar am început să folosesc semne de carte. Şi în legătură cu scrisul cărţilor de la bibliotecă, pe mine unul mă deranjează să văd în faţa ochilor atâta verde, subliniere. Dacă e ceva ce vreau să ţin mine, îmi notez numărul paginii, sau scriu atunci pe loc. De obicei fac la fel şi cu cărţile mele, şi subliniez în principal doar în cele xeroxate.
2. Timpul e o resursă valoroasă, şi singura care din păcate nu se mai întoarce. Există atât de multe cărţi pe o anumită tematică, şi tindem să credem că vom afla unele informaţii noi. Dar, de cele mai multe ori, ne înşelăm. De aceea, caută să citeşti recomandări, cronici, întreabă-i pe cei care au citit acele cărţi, şi de ce să citeşti mai multe cărţi în care toate discută despre acelaşi subiect, şi în tot a 2-a, a 3-a carte, se repetă informaţiile? Îţi recomand să iei ori ceva tratat, enciclopedie, ori alt sfat la fel de important, să îi citeşti pe cei recunoscuţi, care sunt valoroşi şi apreciaţi, dacă citeşti ceva de specialitate. De exemplu, cu privire la limbajul trupului un must ar fi Peter Collet si Allan Pease.
3. Memoria noastră ne joacă feste de multe ori, aşa că dacă vrei să ţii minte anumite lucruri, opreşte-te din citit şi notează citatul, ori pagina şi continuă să citeşti, urmând să scrii mai încolo. Eu unul folosesc o tehnică asemănătoare, în sensul că după ce termin o carte, revin la ea, şi îmi notez anumite fragmente din fiecare capitol într-un fişier word. Fă acest lucru cu fiecare carte citită, sau la care vrei să reţii ceva, şi bilunar, sau lunar, chiar zilnic sau săptămânal, revino la acele notiţe pentru a le revedea.
4. Unii nu au grijă de cărţi, aşa că dacă ştii că persoana care îţi cere o carte împrumut este un pic cam neglijentă, iresponsabilă, uitucă, spune-i frumos că nu îi dai cartea. Dacă îţi e prieten/prietenă adevărată, va înţelege. În plus, nu e deloc ceva personal. Nu ai împrumuta acea carte nici unei alte persoane, că poate află şi se supără. Şi, vorba aceea, nu ştii cum e până nu te arzi.
5. Banii sunt o altă resursă la fel de importantă. Văd zilnic multe persoane care dau cam  mulţi bani pe diverse cărţi, deşi ori pot scoate acele cărţi de undeva, ori să le împrumute, ori să le cumpere mai ieftin de la ceva anticariate. Nu zic să nu cumperi cărţi, ci să te gândeşti de câteva ori şi după aceea să iei decizia dacă da sau nu. Nu da banii pe cărţi decât dacă e absolut necesar.

Cam atâta cu recomandările, sfaturile mele din acest articol. Dacă o să mai am ceva idei cu privire la ponturi şi trucuri în legătură cu alte lucruri, o să le trec într-un articol pe acest blog. Dacă cumva ai completări, te rog să îmi laşi un comentariu la articol.

Oraşul e al nostru

„Scriind pe petice de hârtie, înveţi arta comprimării. Păcat că doar ideile pot suferi această transformare şi că asupra timpului şi spaţiului nu se poate acţiona în nici un fel. Scrisoarea e şi ea un fel de subţiere a celor ce vrei să le zici; pur şi simplu nu poţi să spui toate amintirile noastre legate de oraş în doar câteva rânduri. Ne plimbam pe acele străzi pline cu cerşetori chitarişti ce ne spuneau că azi oraşul e al nostru în întregime.

Mâine, tot noi eram stăpânul lui.Făceam tot ce doream cu el; îl goleam de sevă, ne ancoram de locuri misterioase şi pe care nu doream să le împărtăşim cu ceilalţi, îl traversam de la un capăt la celălalt zile la rând. „

Am luat-o de la capat

Fara sa vreau, am vazut din nou, dupa ceva timp, cum arata un blog fara articole. E pustiu si trist. Nu are vizitatori, nu are statistici de vizitare, nu are comentarii( caci nu are articole) si parca striga dupa articole.

Poate cea mai grea lupta ce o duce un om e cu sine insusi, si poate unul dintre cele mai grele lucruri pe care le face e sa ia cel putin un lucru de la capat, de la zero. M-am gandit ca mi-ar prinde bine un astfel de moment, un re-rebranding, sa scriu poate altfel, si sa o iau de la capat. Daca a fost sau nu o idee buna, va zic mai incolo. Deocamdata, acesta este primul post, care e mai degraba o relatare. In saptamanile ce urmeaza, asa, sub forma de experiment, voi scrie ganduri de-ale mele, cronici de film, diverse proze scurte sau foarte scurte( vor fi cu ghilimele sa stiti de acuma deja, daca va fi la persoana I, sa nu credeti ca e vorba despre mine), relatari ale diverselor evenimente, citate din diverse carti, ceea ce am citit si m-a impresionat, recomandari de carti si multe altele. Voi scrie si articole de dezvoltare personala si tot felul de idei din aceasta arie care imi trec prin cap, ca sa vad ce parere aveti.

Ce va rog, dupa ce veti citi articolele mele, indiferent despre ce e vorba, daca va place, sa dati like, comentariu, share pe orice platforma, dar doresc acum, mai mult ca niciodata, raspuns din partea voastra si interactivitate. Caci, nu-i asa, ce rost are sa scri si sa nu fi citit, apreciat, comentat, criticat, barfit, si sa afli ce le place si celorlalti? Bine, poti scrie si daca nu esti citit, de dragul de a scrie, dar asta e o alta poveste.

Pentru moment, va las.

Toate cele bune!

Al vostru, magician!