Wendy-redescoperirea plăcerii călăritului

Duminică. 27 mai, am avut ocazia de a vedea un film superb, Wendy despre o fetiță ce redescoperă marea ei pasiune, călăria, cu ajutorul unui cal salvat de ea  la a fi măcelărit.

Pentru unii copii, un eveniment mai puțin fericit, precum un accident de picior,  poate fi traumatizant și să te facă să nu mai dorești să călărești. Deși era campioană, deși era marea ei pasiune, deși toată lumea din jur dorea să o vadă și îi făcea plăcere să o vadă călărind.

A trecut ceva timp, și ei( mama, tata, ea și fratele mai mare Tom) se întorc la ferma bunicii cu scopul de a alina durerii ei și la înmormântarea bunicului. Acolo, ei fac pană, fata salvează un cal( care o urmărește la disperare, astfel încât ea ajunge să îl ascundă) și Tom( fratele) are parte până la urmă de un timp minunat( se dă pe o motocicleta cu ataș, ia parte la aventurile surorii), mai frumos decât se aștepta. Căci, să recunoaștem, cui i-ar plăcea să fie la sat, fără semnal la telefon, și cu animale?

Lucrurile se complică un pic când Vanessa, principalul ei competitor, descoperă calul, anunță măcelarul, cele două ajung în mlaștină( eveniment care le leagă) și familia descoperă datorii la fermă.

E un film plăcut, amuzant și distractiv pe alocuri, previzibil( te aștepti ca Vanessa să aibă ciudă pe Wendy), dar dinamic și care nu te plictisește nici în momentele de analiză financiară sau certuri din familie.

 

Cluj (ne)știut #1

Cluj, Cluj-Napoca, sau 2 litere CJ. E simplu de reținut, de memorat/rememorat, povestit și repovestit. Încă de mic copil mă plimb prin el, pe străzile lui, și îi tot aflu poveștile, noi, vechi, plăcute, morbide, de graffiti, monumente devastate, depozite de film reînviate, foști profesori universitari pierduți pe traseu, târguri de mâncare, vise spulberate, polițiști plictisiti, artiști stradali greci.

Din 2010, studenții de la FSPAC( Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării) vizionează un film, cel puțin, în cadrul unui club de cinefili, și îl discută. E un proiect ce a plecat din mintea a doi tineri, din dorința de a face ceva pentru ei,și după aceea și pentru studenți. Marea lor pasiune este cinematografia, și mai sunt și altii ca ei, așa că de ce nu filme? Unul dintre ei, Tudor Țiclău, este profesor la facultatea respectivă, și continuă proiectul și în prezent. Se iau pauze doar în vacanțe. În rest, tinerii sunt așteptați miercurea de la 20:15 la film. Fiecare film este prezentat de o persoană( cea care l-a propus), vizionat și discutat. Sala e aceași( cu mici excepții), vii cu prietenii, la ce oră vrei, pleci când vrei. Noutățile, descrierea, trailerul, evenimentul sunt pe pagina de FB Cinemap. Nici o reclamă de atragere de public, nimic. Uneori vin tot aceași oameni, alteori, alții noi, aduși prin “word of mouth”, sau din gură în gură, pe românește, invitați pe internet, sau poate văzând afișul. Tot uneori, sunt proiecții speciale, cu parteneri. Atâta, nimic mai complicat. Oamenii află de lucrurile care le fac plăcere, plăcute, și veștile circulă. Se crează comunitatea, spunând, dând mai departe. Mie mi-a fost profesor, și ne-a zis de proiectul lui. Știam dinainte, dar tot nu ajunsesem la nici un film. Curiozitea filmului, a proiectului m-a atras și atunci când vedeam posterele, și acum. Filmul a fost o parte componentă importantă din viața mea. Nu văd filme doar de plăcere, cum fac unii. Filmele sunt încununarea supre a artelor, le înglobează pe toate. Ne unesc, indiferent de limbă, cultură, vârstă, rasă. Te inspiră, te motivează, te șochează, te emoționează. Sunt astea, și mai mult de atât.

Poate datorită celor de mai sus lumea face voluntariat la TIFF, sau poate din alte motive. E o comunitate, o altă, creată în jurul unui ideal comun, de a aduce cinematografia( și artele conexe) aproape publicului. De a le arăta vise, și realitatea. De a include. Căci participarea la film e pentru toți, indiferent de cum arată corpul nostru, cum e colorat, ce are și ce nu are. Cinematografia egalizează. Acesta poate e aspectul frumos. Și în filme, dar și în sala. Nu îți permiți să îl dai afară, ca îl lași să vizioneze și pe el, să vadă ce poate acasă nu poate ori nu are cum. Filmul e magie, dar nu genul care vrăjește, ci care farmecă și te atrage. Ar fi o discuție mult prea lungă, atât de lungă încât cineva( un mare critic de film, Alex Leo Șerban) a scris o carte. “De ce ne uităm la filme!” .

Cred că toate acestea se nasc dintr-o dorință, din lipsuri , dintr-o viziune. E nevoie de visători, de 2-3 oameni care să creadă că visul lor poate deveni realitate. Chiar dacă există piedici, chiar daă nu s-a mai făcut așa ceva vreodată aici, acum, cu mijloacele acestea. Nu contează! Se va face!

Sunt baptiști, și penticostali, și se întâlnesc toți la un loc, duminică de duminică, în același loc, la aceași oră, la ora 10:00. Diferențele care existau între ei, ca și confesiune, au dispărut. Aici, la Casa de Cultura a Studenților, în sala mare de conferințe, Europa, există doar părtășia între ei, cântarea, predica, cuvântul sfânt. E o comunitate deschisă, ce primește oricând lume nouă. O comunitate plăcută, tânăra, vibrantă. În jur de 95% dintre ei sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 18-30. Media este 24-25 ani. Biserica-mamă e veche, din anii ’90, și se află în apropierea “Casei piraților”. Au și un logo, semnul acela de pulsație, o linie dreaptă, un V după care din nou o linie dreaptă. E semnificativ și important, căci arată viață, forță, dinamismul lor. Sunt mulți tineri, în toate cele 3 biserici, Betel Mănăștur, Betel Centru și Betel Florești. Au și întâlniri de adolescenți, implicare în partea socială( un centru de zi, implicare cu oamenii străzii) dar și culturală( concerte de muzică creștina). Fac multe, pentru mulți. Nu fac discriminare, căci toți au nevoie de ajutor.

Pe Alex l-am cunoscut acum 2 ani cred, când am venit prima data să mă joc, să îmi petrec sâmbăta într-un mod plăcut. Tot de atunci e voluntar el la Seri de jocuri. Un proiect al asociației PROMISIUNE făcut din drag pentru tinerii clujeni, cu tineri clujeni. Se întâlnesc în fiecare sâmbătă, tot la 2 săptămâni, excepție făcând vacanțele, și anumite zile speciale. La inceput, îi era mai greu, atât lui cât și altor voluntari, fiindcă nu știau rutina, dar acum lucrurile merg unse, și foarte repede. Uneori, e și o tentă caritabilă/socială, și donațiile din partea participanților se duc pentru cumpărat jocuri noi, o cauză nobilă, precum misiuni în Africa, ajutor copiilor din zona rurala, și alte cauze la fel de nobile. Începe la 21:30 și se termină la 02:00. Vii când dorești, pleci când vrei, joci ce vrei, și donezi cât vrei, dacă vrei. Ideea era și e în continuare de socializare, legat prietenii, și poate o alternativă la cluburi, pierdut vremea în fața jocurilor online, pe laptop/ calculator. Poate veni oricine, indiferent de statut, vârstă, religie, profesie, bani, culoarea pielii. Îi place să facă parte din echipa de organizare, că ajută lumea să socializeze, să lege prietenii. E ceva frumos, plăcut, ce leagă lumea, indiferent de cum sunt ei. Aici sunt toți egali. Pentru unii e relaxant, pentru alții e o competiție dură. Depinde de la om la om. Vin și oameni noi, dar și multi oameni fideli, vechi. Facebookul e foarte eficient și util în promovarea proiectului. Dai distribuire, și văd prietenii tăi, și prietenii prieteniilor și tot așa. Și functioneaza și “din gură-n gură”. Am fost și sâmbătă în 28 aprilie, unde am jucat și un joc nou, 5 Secunde. Diferențele au dispărut și ce a contat a fost distracția, timpul plăcut și socializarea, comunicarea cu oameni noi.

Această prezentare necesită JavaScript.